Efectul “Pampers”

După amiază de vară timpurie în Pipera. 35 de grade Celsius.  Pe-un fundal albastru pur, nemilos, evoluează Măria Sa Soarele, scăldând lumea în valuri de lumină lichidă. Afară, puţinii curajoşi rămaşi să-nfrunte căldura îşi văd de treabă apatici, visând la siesta meridională.

Înăuntru, în clădirea de birouri, aparatele de aer condiţionat zumzăie vesele. 24 de grade Celsius. Jaluzele trase lasă să pătrundă lumina cu economie, suficient de puţină să nu rănească ochii, destul de multă să poţi vedea monitorul.

În open-space-ul care ocupă în întregime etajul 4 sunt aproximativ 200 de oameni. Call-center-ul de colectare a banilor unde lucrează mai mult fete este în stânga uşii iar departamentul tehnic, fieful tradiţional al masculilor şi al tocilarelor, în dreapta. Convenabil pentru ambele părţi, faţă în faţă cu intrarea, pe mijloc, se află balconul, principalul loc de fumat şi socializat.

La colectare, lipsa conversaţiilor e suplinită de păcănitul frenetic al tastelor. Se apropie sfârşitul anului fiscal şi corporatiştii trag tare să-şi atingă target-urile.

Uşa care se deschide nu atrage atenţia nimănui. Pentru cei care o aud e doar un zgomot de fundal iar ceilalţi, cu căşti în urechi, sunt indiferenţi  la orice nu are legătură cu terminalul propriu.

”Ueaaa..”..un scâncet slab de copil vine din direcţia uşii. Urechile freamătă şi 10 – 15 capete se întorc imediat în direcţia zgomotului. “Atenţie ..baby on board!” strigă Andrei, glumeţul zonei. Nici nu-şi termină bine vorba că în raza noastră vizuală apare Carmen, mămică de Alex blond şi bucălat, 9 luni şi-un incisiv poznaş pe maxilarul superior care se iveşte ori de câte ori zâmbeşte. A venit să-şi vadă colegii şi l-a adus şi pe ăla micu’..

Pe dată, cei doi sunt înconjuraţi de o mulţime de fete entuziasmate. “Aaah... ce mare s-a făcut!”, “It’s soo cute!!!”... Toate încearcă fie să-l mângâie, fie să-l ţină de mânuţă sau, culmea îndrăznelii, să-i  prindă la pupat un picior grăsuţ. Deşi încântată de succesul lui Alex, Carmen îl supraveghează îngrijorată. Vâlva pe care o fac oamenii mari în jurul lui îl sperie şi ea ştie asta.

“Nu mai stăm mult că tre’ să mâncăm  de seară... Mă duc să-i văd şi pe ceilalţi..”zice , încercând să pară nepăsătoare, când faţa tremurândă a copilului îi vesteşte o repriză de plâns iminentă. Un suspin  general de dezamăgire se ridică din piepturile fanelor…

”Nu vă entuziasmaţi prea tare fetelor că o să vedeţi  voi cum e cu-adevărat când o să fie al vostru..” se bagă în vorbă, nepoftit, George...”Nu depinde  de noi... we can’t help it... Când aud un copil mic eu una, cel puţin, nu mai ştiu decât că tre’ să-l văd şi să mă joc un pic cu el...” îi răspunde Irina, colega lui de “bancă”.

Treptat, grupul se împrăştie. Fiecare îşi reia locul la birou. Câteva deschid Facebook-ul, revăd pozele cu Alex pe care Carmen le postează aproape în fiecare zi şi mai dau nişte “like”-uri. Apoi, cam fără chef, revin la interfaţa gri, sterilă a aplicaţiei de colectare. Tastele păcăne din nou, ochii sunt concentraţi pe monitoare. Din când în când, un chiot de-al copilului, aflat acum de partea cealaltă a sălii, le face să tresară şi să zâmbească involuntar.

Operaţia a reuşit, pacientul e mort!

Picioare mici. Pantofi negri cu toc subţire şi vârf deschis prin care se văd dresurile, şi ele negre. Costum albastru închis, cu tiv grena. Cămaşă albă cu picăţele negre. Mâinile, şi ele mici, sunt umflate acum. La fel şi faţa. Buzele sunt rupte de la tubul folosit pentru intubare iar nasul subţire, aristocratic a fost julit la ultima încercare de a o hrăni altfel decât intravenos.    

Nu-mi pot lua ochii de la picioarele ei. Daca nu ar fi sfoara cu care sunt legate ai zice că se pregateşte să meargă la o sindrofie. În viaţă, Doina a fost o femeie frumoasă şi cochetă. Moartea i-a  răpit această bucurie. 

Decesul a survenit datorită complicaţiilor apărute în urma unei intervenţii pe cord deschis . Aflată la a patra operaţie de acest fel – prima având loc cu 27 de ani în urmă, a optat pentru chirurgie deşi ştia că  şansele de supravieţuire sunt minime. “În ultimul an i-a fost din  ce în ce mai rău. Pe lângă problemele cu inima, o chinuia o hepatită contractată la o operaţie anterioară şi toate celelalte necazuri care apar  când eşti cardiac: insuficienţa renală, pulmonară..A decis să rişte pentru că nu mai suporta să trăiască aşa.” povesteşte soţul, Adrian.

Nu se ştie exact ce nu a mers bine. Cert e că, la scurtă vreme după ce au cusut-o, au trebuit să o taie din nou din cauza unei hemoragii. Aşa a ajuns la o performanţă pe care nu şi-o doreşte nimeni: două operaţii pe cord deschis în mai puţin de o săptămână. Cu toate acestea Doina nu şi-a pierdut speranţa – a continuat să lupte şi să încurajeze pe cei din jurul ei. Marele ei defect şi calitate era optimismul incurabil.    

Ceea ce ea nu a aflat niciodată iar familia a ştiut prea târziu, era că tocmai intervenţia chirurgicală a fost cea care i-a grăbit moartea. Inima reparată, funcţionând la capacitate maximă, a stricat echilibrul precar din corpul slăbit de boală. Întâi au cedat rinichii, apoi plămânii. Şi-a petrecut ultimele 2 săptămâni din viaţă intubată şi inconştientă iar ultima masă adevărată a fost o linguriţă de supă turnată printr-un furtun în nas fiindca pe gură intrau tuburile cu oxigen.

Free text - viata la tara

Noapte.Bezna adanca. Un cer curat, spuzit cu stele, cum nu vezi deseori in Oras. Prin intuneric razbat zgomotele unei vieti nocturne agitate. ..gheare zgrariind portile de metal, falci mestecand fioros,corpuri nevazute care se misca agil in apropiere. Imi luminez drumul cu lanterna telefonului. O silueta fantomatica, alb laptoasa, traverseaza cu agilitate coama gardului. Niste ochi rotunzi, fosforescenti, ma privesc fara teama. E tara lor..tara pisicilor.

Munster

Vacanta in Germania de care incepusem sa va povestesc acum catava vreme, a fost o alergatura intre Dortmund -  orasul in care stateam si localitatile (sau tarile) invecinate. Astfel am resusit sa vad, intr-o saptamana jumatate, nu numai o parte din Westphalia ci si o bucatica buna din Olanda, totul datorita trenurilor de mare viteza care micsoreaza semnificativ distantele in Europa civilizata. 

Al doilea oras in care am ajuns a fost Munster-ul - o adevarata gura de aer proaspat pentru mine dupa rigoarea si arhitectura prea noua a Dortmund-ului. Considerat capitala culturala a regiunii, Munster-ul este un orasel boem, cu multe cladiri in aparenta vechi (de fapt , majoritatea au fost reconstruite prin 1950 dupa modele de dinainte de razboi) si un campus urias (wiki ma informeaza ca din cei aproximativ 270 000 de mii de locuitori cam 1/4 sunt studenti). Asta face orasul tanar si neconventional. Majoritatea locuitorilor se deplaseaza pe bicicleta. Am vazut acolo toate modelele de biciclete posibile si cei mai neasteptati biciclisti. Aveti drept dovada, in imaginea de mai jos, o tanara insarcinata care pedaleaza curajos, tragand intr-un carucior atasat vehicului ei de transport un alt copilas. 

Un domn se relaxeaza pe o tricicleta prevazuta cu cu locuri pentru brotaci.

Niciodata nu e nepotrivit sa-ti afisezi dragostea in public:)

O alta diferenta fata de orasele obisnuite ar mai fi stilul neconventional de imbracaminte pe care, pana acum, l-am intalnit doar in marile capitale ale Europei nordice: Amsterdam, Paris si Londra. Alt lucru neobisnuit il constituie si numarul mare de oameni care se plimba pe strada la ceasurile amiezei, aparent fara nimic prea important de facut. Multimea teraselor fac dovada unei vieti sociale foarte active. 

Oriunde intorci capul, cel putin in centrul vizitat de noi in mica drumetie de o zi, dai de o cladire interesanta sau neobisnuita.

Totul este incadrat de mari spatii verzi si parcuri unde oamenii se pot relaxa la sfarsitul zilei.

Desebit de frumoasa atat pe dinafara - ca asezare in piata principala si pe dinauntru - datorita maretiei tipice bisericilor catolice, este catedrala Sfantul Paul.

Mi-a mai placut si palatul Schloss . Desi stilul este greoi (baroc) lasa o impresie frumoasa privitorului - o cladire solitara, inconjurata de un parc care o echilibreaza. Asa cum am prins-o noi, in apus de soare, are un aer usor melancolic si, in timp ce mergi pe lunga aleea pavata,  ai senzatia ca din clipa in clipa un alt timp va navali peste tine si vei auzi, apropiindu-se, tropotul rapid al calului ce aduce un vizitator neasteptat. Din pacate, era inchis , asa ca nu am putut intra inauntru sa-mi clarific primele impresii. 

Probabil, dintre toate orasele din Germania  pe care le-am vizitat, Munster-ul mi s-a potrivit cel mai mult ca infatisare si "temperament" . Singurul meu regret e ca nu am ramas mai mult pe-acolo sa-l explorez.

O leapsa despre ce as schimba daca as avea din nou 18 ani..

Ar trebui sa incep cu o marturisire..Ma chinui de mult sa scriu articolul asta. De fapt, ma chinui de mult sa mai scriu ceva. Uneori nu am timp, alteori nu am chef, de cele mai multe ori nu am inspiratie . Nici tema nu e prea usoara.."Ce as face diferit acum daca as avea din nou 18 ani?!?La prima "vedere" as zice ca multe..Daca stau apoi sa ma gandesc mai bine imi dau seama ca nu as schimba aproape nimic. Ca viata pe care o am acum, chiar daca departe de a fi perfecta, e multumitoare..Leapsa primita, desi un pic modificata de Ile, zice ca ar trebui sa povestesc despre 3 lucruri pe care acum le-as face altfel..Sa vedem..

Voi incepe, cum e si firesc, cu acel "aproape" - "pasiunea" care imi domina viata de aproape 10 ani: fumatul. Totul a inceput, ca de altfel pentru majoritatea, dintr-o prostie. In cazul meu, o prostie a unuei adolescente intarziate. Mi-am dat o portie sanatoasa de sanatate din cauza deciziei de a-mi aprinde primele tigari si nu, nu am fost in stare sa renunt la timp. Inca nu sunt in stare..Drept urmare, daca ar fi sa dau timpul inapoi si sa ma intorc pe vremea aceea, i-as da una peste mana in care tinea tigara cu sete, pustoaicei aleia teribiliste care eram odata..

Al doilea lucru pe care l-as schimba ar fi ca as insista un pic mai mult pe langa parintii mei sa ma lase sa ma pregatesc pentru admiterea la arhitectura. Nu stiu daca as fi reusit atunci, nu stiu nici acum daca as reusi dar, in mod sigur, merita incercat. Macar asa, nazuintele mele boeme isi gaseau o clarificare sigura..

Al treilea lucru pe care l-as schimba tine mai mult de structura mea interioara. Mi-aduc aminte ca pe-atunci nu-mi mergea deloc. Nu as vrea sa ma laud ca acum imi iese mult mai bine dar totusi varsta isi spune cuvantul...Asa ca, daca, as gasi masina timpului m-as duce sa-i explic fetitei care eram atunci ca, din cand in cand, aproape intotdeauna, nu strica sa ai un pic de incredere in tine sau, macar sa afisezi o atitudine de genul..Nu se stie niciodata, poate la un moment dat, aceasta masca se va transforma intr-o obisnuinta de care nu te vei putea dezbara. Si asta nu ar fi  deloc rau.. 

 Acestea fiind scrise, ii las pe Cris si pe Daniel sa ne povesteasca ceea ce si-ar dori ei sa schimbe intorcandu-se inapoi la varsta de 15 sau 18 ani. Voi alegeti.:)

2012

Sper sa fie un an mai bun. Un lucru e clar..A inceput bine. Am ras in ultimele 3 zile cat pentru 3 luni:) In rest - unul dintre cele mai faine revelioane din ultima vreme...un moment rar in care am trait efectiv in prezent si am fost multumita sa fiu acolo. Ajuta la ceva si sa ai tabla alba, 0 in cont.

La multi ani!

18 august 2010

 Primele incercari cu aparatul si zilele Bucurestiului sau un astfel de eveniment generator de concerte si artificii..Din pacate, nu-mi mai amintesc exact ce se intampla atunci. Poate careva sa m-ajute?